Intră acum și în grupul de
Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu” debutează în perioada 3-5 iunie la Suceava şi doreşte să cuprindă sub auspiciile compozitorului bucovinean Ciprian Porumbescu muzica, artele plastice şi literatura, alături de festivalul internaţional de creaţie şi de interpretare muzicală, cu tradiţie la Suceava – „Lira de Aur”, a declarat, luni, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Festivalul organizat împreună cu mai multe instituţii de cultură din Suceava (Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina), unităţi de învăţământ, precum şi cu primăriile din Suceava şi din comuna Ciprian Porumbescu, va cuprinde pe perioada festivalului tabere de creaţie, pictură şi sculptură, ateliere de confecţionat instrumente muzicale din lemn, expoziţii, recitaluri corale, instrumentale şi camerale, respectiv spectacole folclorice.
Directorul Centrului Cultural Bucovina, Sever Dumitrache a ţinut să precizeze, în timpul conferinţei de presă, că Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu” este o iniţiativă care îi aparţine în exclusivitate preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, „iniţiativă pe care noi am îmbrăţişat-o şi am încercat să o punem în aplicare cât se poate de bine”. “Este pentru prima dată când, sub acest acest generic , < Ciprian Porumbescu >, se reunesc toate artele. Este un vis mai vechi al umanităţii pentru că artele, în perioada antică, trăiau toate împreună”, a subliniat Sever Dumitrache.
El a menţionat că festivalul va găzdui în locaţiile din municipiul Suceava şi la Stupca, activităţi, manifestări de ordin muzical, literar. „Aş dori să fac precizarea că concursul de tradiţie < Lira de aur > este inclus în cadrul acestui festival şi dă o greutate deosebită acestui proiect. Festivalul va începe pe data de 3 iunie, deschiderea având loc de la ora 10.00, la sala Dom’ Polski, după care, în prima zi, de la ora 11.00, se va desfăşura Concursul Internaţional < Lira de aur Ciprian Porumbescu>, iar seara vă invităm la un recital extraordinar susţinut de pianista Ilinca Dumitrescu, care va interpreta lucrări din creaţia lui Ciprian Porumbescu, de la ora 19.00, la Universitatea < Ştefan cel Mare > Suceava, în sala Auditorium Joseph Schmidt”, a punctat Sever Dumitrache.
Sâmbătă, 4 iunie, de ziua comunei Stupca, de la ora 10.00, în această locaţie vor avea loc o serie de sesiuni ştiinţifice susţinute de nume sonore ale muzicologiei româneşti. Sever Dumitrache i-a menţionat în acest sens pe compozitorul şi muzicologul Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Artă „George Enescu” Iaşi, pe muzicologul Vasile Vasile de la Bucureşti, alături de Constanţa Cristescu, de la Centrul Cultural Bucovina. După aceste momente, aceeaşi pianistă, Ilinca Dumitrescu, va încânta auditoriul cu acelaşi repertoriu pe care l-a prezentat cu o zi înainte la USV.
Următorul moment pregătit cu minuţiozitate de Ion Drăguşanul va avea loc de la ora 14.30, sub titulatura „Arderea cărţilor Bucovinei”, prilej cu care vor avea loc o serie de lansări de carte, ale căror titluri nu au fost deocamdată dezvăluite. Tot la acest moment va avea loc şi vernisajul expoziţiilor participanţilor la Taberele de creaţie: sculptură, pictură, artă fotografică.
În finalul zilei de sâmbătă, de la ora 16.30, Sever Dumitrache îi invită pe suceveni la un spectacol folcloric susţinut de artişti amatori români cât şi de cei aparţinând etniilor poloneză, ucraineană. Totodată, sâmbătă, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, va avea loc un recital extraordinar susţinut de această dată de pianista Raluca Ştirbăţ, stabilită în Austria (câştigătoarea „Lira de Aur” în urmă cu 20 de ani), seara urmând a se încheia la Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi, cu un spectacol susţinut de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” Bucureşti, de la ora 18.30, în frunte cu actorul Alexandru Arşinel.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, directorul Centrului Cultural Bucovina a anunţat că pe parcursul zilei de duminică, în cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu” vor avea loc următoarele manifestări: ora 13.30 (Concert de gală susţinut de laureaţii Concursului Internaţional „Lira de Aur” şi Filarmonica Botoşani, pe scena Casei de Cultură Suceava); ora 14.30 (Festivitatea de premiere – Viorel Munteanu (Premiul I în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”), poeţi, laureaţii Concursului „Lira de Aur”; ora 14.30 (Spectacol folcloric susţinut de artiştii amatori, la Stupca), ora 17.00 (Recital coral la Stupca); ora 18.00 (Spectacol folcloric susţinut de interpreta Cristina Gheorghiu şi de soliştii şi orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava); ora 19.30 (Spectacol susţinut de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” Bucureşti, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava).
Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, în prima parte a zilei de duminică, va avea loc şi slujba de pomenire după marele compozitor Ciprian Porumbescu.
Intră acum și în grupul de